Adam şi Eva

Liviu Rebreanu

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nici o speranţă de întoarcere.

Fericirea e totdeauna o clipă, se gândi bolnavul, cu amintirea ei proaspătă în suflet. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul, să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.

Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioane de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioane de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.

Instinctul iubirii e reminescenţa originii divine.

Frumuseţea ta n-are nevoie de podoabe. Dar admiraţia mea simte nevoia unei mărturisiri.

E uşor să fii curat când mâna Diavolului nu te atinge.

Pe străzi se lăfăiau fără ruşine păcatele dragostei.

Un convins face cât doi îndoielnici.

A şaptea viaţă pământească e sfârşitul carierei materiale a sufletului. În viaţa a şaptea deci bărbatul trebuie să întâlnească pe femeia care întrupează perechea lui sufletească şi să se unească negreşit cu ea. Rodul material al acestei uniri va fi animat de asemenea de un suflet care îşi începe existenţa materială. Moartea ce încheie ultima viaţă pământească înseamnă însă izbăvirea cea mare a sufletului. De aceea în clipa despărţirii de învelişul material, sufletul dobândeşte conştiinţa pură atotcuprinzătoare, prin care, ridicându-se deasupra timpului şi spaţiului, poate contempla simultan toate vieţile sale în afară de lumea spirituală. Contemplarea, fiind preludiul eternităţii, se manifestă în ochii muribundului ca o străfulgerare de lumină incomparabilă. E culminaţia vieţii pământeşti în revelaţia fericirii veşnice.

Dacă n-am avut parte de fericire în viaţa aceasta, am cel puţin siguranţa că fericirea mă aşteaptă negreşit într-o viaţă viitoare.