După 25 de ani de încercări futile, am înţeles ce-mi dorec cu adevărat: vreau să mă sinucid. E cel mai genial gând pe care l-am avut, pe bune, altceva nu înţeleg de ce n-am făcut-o până acum. Din plictis, din laşitate, din curiozitate, da pot să zic că unicul lucru care mă ţine în viaţă e un gând înfipt ca un cui undeva în adâncul subconştientului. Şi acum ce fac şi mai departe ce va fi, iată întrebarea care mă ţine în viaţă, cam şubred suportul. Nu ştiu… m-am schimbat… sunt apatică şi încerc să nu mă ataşez prea mult, să nu rămân datoare nimănui, probabil într-o seară o voi face. Voi umple cada cu apă fierbinte, voi scrie cu ruj un mesaj pe oglindă (câtă banalitate) şi îmi voi tăia venele. Problema e: cine pula mă găseşte? Mi-ar displăcea să fiu găsită peste o lună sau ceva, dar cum fac? Dacă spun cuiva şi cunt găsită prea devreme? Şi vreau să fiu cremată, dar cum îi conving pe ai mei să nu-mi tranforme fizicul în mâncare pentru viermi?

E clar, dacă înainte era o glumă, acuma am ajuns rău de tot. Sunt incoerentă, disperată, distrusă, isterică, schizofrenico-psihotică. Ăsta e unul dintre cele mai proaste texte scrise ever. Am toate motivele să mă sinucid.

Romanul „100 de zile” este cea mai proastă carte pe care am citit-o vreodată; în continuare o să bag exemple din carte şi unele comentarii scrise de je în timpul lecturii (o să mă rezum la comentariile decente).

Prima pagină:

Prima pagină:

„ În haosul şi dezordinea care erau acolo nu prea mai putea face mare lucru.”

DEX-ul scrie că haos este sinonim cu dezordine, cum ar veni „haosul şi dezordinea” este o tautologie.

„ În haosul şi dezordinea care erau acolo nu prea mai putea face mare lucru.”

DEX-ul scrie că haos este sinonim cu dezordine, cum ar veni „haosul şi dezordinea” este o tautologie.

„ În cameră atmosfera rămase încordată. Bâzâitul unei muşte rupse liniştea. Disperată, insecta scoase un sunet ascuţit. Se prinsese în capcana unui păianjen înfometat, care cum o văzu, se şi aruncă către victimă s-o devoreze. Peste câteva secunde, lupta între cele două vietăţi se auzi în întreaga cameră.”

De unde să încep … „aruncă către” – cacofonie; de ce „între” şi nu dintre? De fapt, acest pasaj mi se pare ridicol, cam cât sunet pot să producă o muscă şi un păianjen?

„ Hai la spital, nu o mai putem ţine aici nici măcar o clipă mai mult.”

„ Nici măcar o clipă mai mult???” de ce? Vreau să o privesc în ochi pe Constanţa Filip (cea care apare ca redactor) şi să o întreb de ce?

„ [ ... ]  ne simţeam ca nişte nimeni …” wtf???

„ Cum spuneam: eu mai repede, sora mai încet, dar totuşi, mai iute decât ceilalţi de vârsta noastră.”

Aici autoarea, ca orice femeie, nu s-a putut hotărî ce să folosească: un „dar” sau un „totuşi” şi şi-a spus: „La dracu’, să le folosesc pe amândouă!” …

Asta scrie în DEX: „TÓTUȘI conj., adv. 1. conj. DAR, însă. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghiș. (Să treci ~ pe la mine.) 3. adv. încă, tot. (Cât îi dă și ~ i se pare puțin.) “, dar who the fuck cares?

„ Avea încredere în Serioja şi îi dezvăluia cele mai de taină secrete ale sale.”

În DEX scrie: „SECRÉT s.n. 1. Ceea ce este ținut în taină, ceea ce nu se dă publicității; mister, TAINĂ. 2. Mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. Secret].”, cum ar veni iar e tautologie… dar …

„ Prezenţa ei omniprezentă [ ... ] „

Whaaaaat? Da, aşa scrie în carte.

„Victor se aşeză graţios pe scaun, chiar în faţa Robertei. Puse picior peste picior şi se uită fix către ea, fără să se jeneze ceilalţi.”

A înţeles cineva ultima parte la fraza a doua? Eu nu …

„[ ... ] nu era indiferent la politică [ ... ] „

Cum aşa? Nu eşti indiferent faţă de ceva, nu la ceva …

Daţi-mi o bucată de granit să gravez fraza de mai jos Concentraţi-vă! Nu, luaţi un pix şi notaţi!

„Dacă o femeie vrea să-l „pedepsească” pe un bărbat îndrăgostit în vreun fel, atunci aceasta e mai mult ca sigur soluţia perfectă.Trei paşi importanţi: dispare, nu spune nimic, pleacă. Reţeta perfectă pentru a aduce bărbaţii la nebunie.„

Şi iar nu înţeleg, cam ambiguu formulat: să-l pedepsească în vreun fel pe ciumpalac sau dacă el e îndrăgostit în vreun fel? E clar că nu mă pricep nici la bărbaţi, nici la limba română…

„Nu de rareori [ ... ] „

Părerea mea subiectivă: nu-mi place exprimarea.

„[ ... ] deghizată în pielea unei contabile[ ... ]”

Ştiaţi că contabilul/a este un fel de animal, altfel cum dracu’ te-ai putea deghiza în pielea lui/ei?

„S-a împrumutat de la toate rudele şi neamurile [ ... ]”

DEX: „RÚDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.) „

„Coroanele se împleticeau şi se uneau  [ ... ]”

Diagnostic: tautologie … din nou.

Folosirea rusismelor ar trebui să dea culoare textului, dar nu dă (din nou părerea mea subictivă), mai ales când unii termeni transcrişi în română sunt traduşi greşit: pagina 122 „primeruri” este tradus ca „probe”, când înseamnă, de fapt exemple (cred că nici la rusă nu mă pricep).

„Roberta era sătulă până peste cap de spitaluri  [ ... ]”

Spitaluri sau spitale, DEX-ul zice „spitale” …

„Sidor Sârbu, şoferul microbuzului, se întoarse către tânărul din dreapta lui care spune aceste cuvinte şi-l întrebă:

-Tu de cât timp eşti aici, tinere? întrebă şoferul, care până atunci, îşi căutase liniştit de drum, deşi trăsese atent cu urechea la discuţiile din salon.”

„Acesta cheltui aproape toţi banii cu ele în parcul de distracţii pentru copii.”

Există şi parcuri de distracţii pentru maturi?

„Roţile galopau într-un ritm alert pe şoseaua impecabilă şi contruită după ultimele tehnologii, astfel că se auzea doar un zornăit metalic uşor.”

Înainte să citesc „100 de zile” credeam că doar caii pot galopa, acum ştiu că şi roţile unei maşini o pot face. Cât de plastic de exprimă fata asta (mă gândesc eu cu ironie).

Asta e superbă: la pagina 255 se pomeneşte de „statuia ecvestră a lui Vladimir Vîsoţki” care stă chiar în faţa hotelului Cosmos, iar la pagina 257 se repetă numele lui Vîsoţki, când, de fapt, în faţa hotelului Cosmos stă cocoţat pe cal Kotovski. http://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_lui_Grigore_Kotovski_din_Chi%C8%99in%C4%83u

Ironia este că nota explicativă dedicată personajului călare pe cal este despre poetul şi cântăreţul rus Vladimir Vîsoţki. http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_V%C3%AEso%C8%9Bki

Asta chiar este o greşeală de-a dreptul stupidă, iar autoarea n-are nici o scuză (părerea mea subiectivă).

„Valentin căzuse anterior într-un accident [ ... ]

Poate nimerise într-un accident?

Încă una bună: la pag 23 „paşol nahren” (la singular) se traduce ca „du-te naibii”, la pagina 322 „poşli nahren” (la plural) se traduce ca „dă-i în puii mei”. De fapt, înjurătura ruşilor „пошел нахрен” se traduce adlitteram  „dute-n pulă”, deoarece unul dintre sensurile cuvântului „xрен”

este … cel menţionat anterior, aşa după cum se menţionează în continuare (scriu ca Stela Popa sau?…) xрен -  Фаллический символ -

Неплохо проработанная теория. Подкреплена фактическим материалом, прежде всего, исследованиями идиоматических (а может идиотических) выражений типа «Хрен вам» и «Идите на хрен» (куда адепты данной теории и направляют несогласных).

Un lucru bun am aflat după ce am terminat de lecturat această superbă operă (iar sânt pusă pe ironisme): că nu ştiu ce-i aia o expiaţie şi am căutat în DEX (în caz că mai sânt oameni ca mine) : EXPIÁȚIE s.f. (Liv.) Expiere, ispășire. [Gen. -iei, var. expiațiune s.f. / cf. fr. expiation].

Cel mai mult şi mai mult mi-au plăcut numele personajelor. La acest capitol Stela Popa poate fi comparată doar cu Mitoş Micleuşanu, doar că la acesta din urmă numele cretine sunt atribuite unor personaje pe măsură. Ghiciţi după nume care dintre aceste personaje sunt pozitive şi care negative: Tolică Avădănii, Colea Barabuli, Vicoliţa, Lică Gagiu, Ana Coţofană, Maricica Strelca, Sidor Sârbu, Lilian Lisnic. Eu trăiesc demult în Republica Moldova şi am întâlnit o mulţime de oameni cu nume şi prenume normale: Dragoş, Luca, Ştefan, în cartea Stelei Popa mai toate personajele au nume … neadecvate şi mult prea îndepărtate de realitatea pe care autoarea are pretenţia de a o reflecta.

După nivelul de limbă română „100 de zile” poate fi comparat doar cu Dicționarul moldovenesc-românesc scris de Stati. Vreau să-mi explice cineva de ce această  carte a fost atât de mult mediatizată?

de citit nu m-am lăsat, dar de scris …

am cam lenevit

tare chestia asta cu blogul (blegul cum îi zice un preten), scrii ce-ţi trece prin cap de parcă ai descoperi apa caldă şi mersul pe bicicletă … again, da ai senzaţia că cine ştie ce şmecherie scrii … io nu sânt şmecheră, sunt doar produsul timpurilor tulburi în care … mă bălăcesc dacă pot să mă exprim aşa

… normal că pot, la dracu’  sânt la mine pe blog

Deşi am iubit-o până la idolatrie, tot mi se pare că n-am iubit-o destul şi la gândul acesta mă cuprinde remuşcarea.

Aici suntem la porţile Răsăritului, unde scara valorilor morale e cu totul răsturnată, unde nu se ia în serios nimic.

Fănuş Neagu

Omu e făcut să rabde multe, da când i se rup zăgazurile şi se prăbuşeşte, greu pământului se înfricoşează şi el de-atâta durere.

“Scumpa mea soţie, mi-e dor de tine”, şi aşa mai departe, tot cu vorbe alese, că-n primu an de însurătoare, omu n-are pereche de tâmpit pe lume.

Bei, mori, nu bei, tot mori. Să bem, barem să ştim pentru ce-am crăpat!…

Iarba bună numa-n mărăcini creşte.

Eu n-am câştigat niciodată, da poate că nu e departe ziua aia când o să zic: “Gata, azi am învins eu.” Doar fiecare om trebuie să aibă o zi a lui, nu? Eu o aştept şi-o să mă bucur, cu toate că nu scrie nicăieri că ea va veni neapărat.

Femeile trecutului. Bine zis. Frumoasele femei care au zăpăcit lumea. Soldat Petrescu, eu, când mă gândesc câteodată la trecut, văd numai frumoasele femei ale trecutului. Bărbaţii mor şi uitarea-i astupă de o mie de ori. Femeile frumoase, însă, se păstrează tot timpul în noi. Ele nu dispar niciodată definitiv, numai noi suntem trecători şi avem o singură mângâiere, da şi aia prea târzie: atunci când se întâmplă să murim acasă, rândunelele de sub streaşină fug şi-şi fac cuibul în altă parte.

Ceea ce n-a putut face femeia de demult va face în mod sigur femeia care vine.

Fiecare om, camarade, şi fiecare femeie, părerea mea, are o cutie secretă. Acolo e sufletu şi moartea. Pui mereu pe fundul casetei sau între pereţi ei, care-s făcuţi din foiţă de carne vie, şi nu scoţi, pntru că ţi-e frică să dai la iveală. Eu am vrut să văd ce e înăuntru, ia să scot eu, zic, să pun pe masă, fapt cu fapt, să înşir toate porcăriile, să scuip pe ele şi să torn în locul lor lapte dulce. Nu s-a putut, nu-ţi dă mâna să scoţi. Fiinţa omului e cea mai prefăcută şi e un prost ăla care zice că se uită-n ochii tăi şi-ţi spune cu cine are de-a face. Numa copiii sunt curaţi, fiindcă n-au avut timp să se strice, da le vine rându şi lor.

E regulă că nu eşecul în sine înspăimântă, asta trece, se şterge, se uită, te zdruncină doar difuzarea lui, faptul că alţii, ştiind de el, pot să-l ţină viu şi neîncărunţit.

Dacă omenirea nu înfiinţează urgent tribunale să condamne prostia, piere sau se întoarce cu zece mii de ani îndărăt.

Fiecare nătărău, domnule, vrea să-l răstignească el, cu mâinile lui, pe Iisus Christos, ca să se convingă că Iisus a trecut prin lume cu adevărat.

Oamenii se împart în două: unii care s-au născut mai devreme decât trebuia, alţii care s-au născut mai târziu. Scuip pe ăla care s-a născut la vremea potrivită.

Amélie Nothomb

Ce sont les petits esprits qui sont les plus nuisibles.

- Tout le monde a fait cette expérience: il suffit de dire “maintenant” pour que ce mot ne soit plus valable: Le présent ne correspond à aucune réalité. En reliant ce “maintenant” avec le concept d’individu, on obtient un point à triple détermination, que l’on appelle…                                              – Le M.I.M.! Le point moi-ici-maintenant.                                                                                          – Comment savez vous cela, vous?- Votre quadrisaïeul n’était même pas encore dans le code génétique des spermatozoïdes de son quadrisaïeul que les linguistes parlaient déjà de ce point, mon, petit Celsius.

- Comment la morale a-t-elle pu se dégrader à ce point? – La morale, c’est un grand plat de viande. Il etait bien garni quand il est arrivé sur la table. Il a circulé dans l’ordre des préséances et, comme d’habitude, les premiers se sont trop servis. Quand le plat est arrivé au bout de la table, il était vide. Alors, furieux, les convives lésés sont mangé la maîtresse de maison. Qui faut-il accuser ?

- Réffléchissez. Le Bien ne laisse aucune trace matérielle – et donc aucune trace, car vous savez ce que vaut la gratitude des hommes. Rien ne s’oublie aussi vite que le Bien. Pire: rien ne passe aussi inaperçu que le Bien, puisque le Bien véritable ne dit pas son nom – s’il le dit, il cesse d’être le Bien, il devient de la propagande. Le Beau, lui, peut durer toujours, il est sa propre trace. On parle de lui et de ceux qui l’ont servi. Comme quoi le Bien et le Bien sont régis par les lois opposées: le Beau  est d’autant plus beau qu’on parle de lui, le Bien est d’autant moins bien qu’il en est question. Bref, un être responsable qui se dévouerait à la cause du Bien ferait un mauvais placement.

Les êtres nuisibles trouvent toujours le moyen de nuire.

Ainsi, petite fille, j’étais persuadé que les adultesavaient dans le cerveau une chose que les enfants n’avaient pas – une excroisance qui se développerrait à l’intérieur de ma propre tête quand je serais grande. J’y croyais dur comme le fer: sans cette glande inconnue, comment expliquer le comportement si bizarre des adultes? Et puis, je suis devenue grande et je me suis aperçue que rien n’avait poussé dans mon cerveau. Depuis, j’ai appris à douter de tout.

Pas besoin d’intéret pour mentir. Le plaisir suffit.

Concluzie: cartea merită să fie citită. Nu cred că aş avea curajul s-o recitesc, dar sunt fericită că am citit-o.

Gabriel Garcia Marquez

Singurul act al unui preşedinte răsturnat de la putere ar trebui să fie actul de deces.

I se păru când se ridică în picioare că inima i se umfla cu fiecare pas şi-i pocneau urechile, şi o materie fierbinte i se scurse pe nări, e moartea, se gândi el.

Străinul îi răspunse fără urmă de ruşine că nu există glorie mai mare decât aceea de a muri pentru partie, Excelenţă, şi el îi replică zâmbind milostiv, nu fi prost, băiete, patria înseamnă să fii viu.

Supraveghea până şi răsuflarea celor care-i aduceau veşti, ştiind prea bine că numai cine cunoaşte adevărul ar avea curajul să-l mintă.

Singura greşeală care nu o poate face nici măcar o dată în toată viaţa un om care a fost învestit cu putere şi autoritate este aceea de a da un ordin fără a fi încredinţat că o să fie îndeplinit.

Militarii sânt exact opusul dumneavoastră, domnule general, sânt oameni cu ambiţii care se pot realiza imediat şi uşor, îi interesează mai mult să conducă decât puterea în sine, şi nu sânt în slujba unui ideal, ci a cuiva, şi de aceea e atât de lesne să te foloseşti de ei, spuse, mai ales unii împotriva altora.

Frica de moarte e zgura fericirii.

Realitatea îl surprinse iar atrăgându-i atenţia că lumea se schima şi viaţa îşi urma cursul chiar şi pe ascuns faţă de puterea lui.

Lumea se teme cu atât mai mult cu cât înţelege mai puţin.

Nu vieţuieşti, la naiba, ci supravieţuieşti, afli prea târziu că până şi vieţile cele mai lungi şi cele mai folositoare nu ajung pentru nimic altceva decât ca să înveţi să trăieşti, căci îşi desluşise neputinţa de a iubi în enigma din palmele mâinilor sale mute şi în cifrele nevăzute de pe cărţile de joc, şi se străduise să îndrepte destinul acela ticălos prin cultul devastatot al viciului solitar care este puterea, devenise victima sectei sale jertfindu-se pe rugul acelui holocaust veşnic, se cufundase în înşeăciune şi crimă, prosperase în nelegiuire şi oprobiu, învingându-şi avariţia înfrigurată şi teama înnăscută numai pentru a-şi păstra în pumn, până la sfărşit, mărgica de sticlă fără să ştie că era un viciu infinit a cărui saţietate genera propriul apetit în vecii vecilor, domnule general, ştiuse de la început că îl înşelau pentru a-i fi pe plac, că plătea pentru a fi adulat, că adunau prin forţa armelor mulţimile concentrate la trecerea lui cu urale de bucurie şi cu lozinci nesincere, urând viaţă eternă preastrălucitului care dăinuie dinaintea vârstei sale, însă învăţă să trăiască şi cu astea, şi cu toate mizeriile gloriei pe măsură ce descoperea de-a lungul anilor săi fără şir că minciuna e mai comodă decât îndoiala, mai folositoare decât dragostea, mai trainică decât adevărul, ajunsese fără uimire la această prefăcătorie ruşinoasă de a conduce fără a avea putere, de a fi preamărit fără glorie şi ascultat fără autoritate, convingându-se în risipa de frunze ruginii ale toamnei sale că niciodată n-avea să fie stăpânul întregii lui puteri [...].

Clopotele de slavă care răspândiseră în lume vestea cea minunată că, în sfârşit, se isprăvise timpul infinit al eternităţii.

Orhan Pamuk

Toţi cei în ai căror ochi am zărit o sclipire de inteligenţă, pe al căror chip am zărit o umbră izvorâtă din suflet sunt nişte ucigaşi ascunşi. Numai proştii sunt puri.

Imaginaţi-vă că în mâna acelui cineva se află un hanger şi că v-a apucat de gât cu cealaltă mână. Motivele decorative de pe pereţi, de pe geam, de pe rama ferestrei, lucrate, toate, cu modele delicate, cutele şi rotunjimile covorului roşu, de aceeaşi culoare cu ţipătul tăcut care izbucneşte din gâtlejul vostru strâns.

Dacă nu doreşti să ai deziluzii în pictură şi în artă, trebuie să ai grijă să nu-ţi faci o meserie din ele. Oricât de talentat şi de iscusit ai fi, caută banii şi puterea în altă parte, astfel încât să nu te superi pe artă dacă nu te alegi cu nimic de pe urma harului şi a muncii tale.

Oare dragostea să fie aia care-l tâmpeşte pe om, sau doar tâmpiţii se îndrăgostesc?

Toţi proştii pun o armă în mâna celor de care sunt îndrăgostiţi, socotind că în dragostea lor se află ceva care ar cere, parcă, o grabă cu totul aparte şi dezvăluindu-şi patima mistuitoare; dacă sunt deştepţi, întârzie cu răspunsul. Morala: graba în dragoste amână roadele iubirii!

Ce altceva este, de fapt, de cele mai multe ori cinstea, dacă nu laşitate?

Am înţeles că nu va putea auzi nimeni această culoare în întunericul serii, pe străzile pustii, şi că eram cu desăvârşire singur.

- Care este, de fapt, ţelul vieţii!                                                                                                                                                                                  – Ţelul este, de fapt, fericirea.

Dumnezeu a vazut lumea în chipul său neasemuit şi le-a lăsat-o robilor săi, încrezător în frumuseţea ei.

Un bărbat care să-şi poată ţine capul sus şi să privească lumea drept în faţă, biruitor caun leu.

Am plâns când am ajuns la ultima pagină (e a 2 oară în acest an când o carte mă emoţionează în halul ăsta). Am mai citi cărţi de Rebreanu, dar asta e altfel. Concluzia mea: cartea asta merită citită şi punctum.

Liviu Rebreanu

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nici o speranţă de întoarcere.

Fericirea e totdeauna o clipă, se gândi bolnavul, cu amintirea ei proaspătă în suflet. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul, să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.

Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioane de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioane de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.

Instinctul iubirii e reminescenţa originii divine.

Frumuseţea ta n-are nevoie de podoabe. Dar admiraţia mea simte nevoia unei mărturisiri.

E uşor să fii curat când mâna Diavolului nu te atinge.

Pe străzi se lăfăiau fără ruşine păcatele dragostei.

Un convins face cât doi îndoielnici.

A şaptea viaţă pământească e sfârşitul carierei materiale a sufletului. În viaţa a şaptea deci bărbatul trebuie să întâlnească pe femeia care întrupează perechea lui sufletească şi să se unească negreşit cu ea. Rodul material al acestei uniri va fi animat de asemenea de un suflet care îşi începe existenţa materială. Moartea ce încheie ultima viaţă pământească înseamnă însă izbăvirea cea mare a sufletului. De aceea în clipa despărţirii de învelişul material, sufletul dobândeşte conştiinţa pură atotcuprinzătoare, prin care, ridicându-se deasupra timpului şi spaţiului, poate contempla simultan toate vieţile sale în afară de lumea spirituală. Contemplarea, fiind preludiul eternităţii, se manifestă în ochii muribundului ca o străfulgerare de lumină incomparabilă. E culminaţia vieţii pământeşti în revelaţia fericirii veşnice.

Dacă n-am avut parte de fericire în viaţa aceasta, am cel puţin siguranţa că fericirea mă aşteaptă negreşit într-o viaţă viitoare.

“Sânt desăvârşite”, o auzeam spunând adesea. “Orice bărbat va fi fericit cu ele, fiindcă au fost crescute să îndure”.

Şi dragostea se învaţă.

[ ... ] nu-i pe lume loc mai trist decât un pat pustiu.

Văzând-o aşa, idilic în cadrul ferestrei, nu mi-a venit să cred că femeia aceea ar fi cea la care mă gândeam eu, pentru că nu voiam să admit că viaţa ajunge până la urmă să semene atât de mult cu literatura proastă.

Mdea… Să vorbim întâi despre conţinut. Cartea iţi dă dureri da cap, o ameţeală uşoară din care-ţi vii în fire gândindu-te oare de ce s-au apucat băieţii ăştia de scris cărţi (la plural pentru că prima carte se termină în va urma, deci pot să anticipez lucrurile şi să vorbesc la plural), publicul lor e unul care seamănă cu personajele pe care le ironizează, oameni simpli care se adună la o vadră de jin, se îmbată criţă, încep să-şi spargă capurile, să facă scandal şi bla bla bla. Cred că ar trebui să fii cel puţin alcoolizat ca să ajungi să râzi de unele faze. Şi atunci cine pana mea o să le citească ditamai cartea, cele 666 de exemplare o să se vândă oare? Şi apoi ce-i cu leitmotivul femeii care e violată şi care apoi sau îşi omoară violatorul şi devine mare curvă sau e mereu traumată? Nu văd nimic amuzant într-un viol (poate pentru că n-am o pereche de cojones?). Cred că băieţii au stat prea mult pe AcasăTV, numai acolo orice serial tre‘ să aibe un viol, de parcă lumea e plină de pulălăi disperaţi cu care nimeni nu şi-o pune gratis şi care sunt destul de puternici ca să … da … despre limbaj … ce pot să spun este că oamenii ăştia are simtele umorului, cartea abundă în expresii de genul “o mămăligă cât o roată de zil” (sper că oamenii nu vor schimba comparaţia veche “cât roata la căruţă” cu aceasta), sau “tirul [ ... ] s-a prelins agale pe bulevardele cenuşii”…  da de când circulă tirurile pe bulevarde? Nu am puterea să spun că cartea (cacofonia este intenţionată)nu merită citită, dar părerea mea sinceră este că unii oameni n-ar trebui să scrie cărţi…

P.S. Despre aspect: imi place cum arată, grafica este foarte tare, coperta, calitatea hârtiei, nimic nu lasă de dort… părerea mea.

Planeta Moldova

Îmi vine să plâng, dar nu mai pot de râs!

Toţi sătenii [ ... ] au intrat în comă,iar din comă au nimerit probabil în purgatoriu, fiindcă au făcut spume la gură.

O sută de câini ucigaşi, lihniţi de foame, dresaţi şi modificaţi genetic, la Cernobîl. Un pitbull clasic pe lângă un asemenea câine era ca o găină leşinată pe lângă un crocodil turbat.

Explică-le oaspeţilor că nu-i bine să emane hormoni la mine în casă de dimineaţă!

Gata, hai la treabă că timpul zboară ca glontele! Şi apropo de gloanţe, dacă nu vreţi să le adunaţi în cefele voastre groase, să nu vă prind cu fofârlica!

N-a ajuns departe. În schimb a ajuns adânc.

Şi uite aşa s-a zis cu “The Sick Bastards”! I-am rebotezat “The Dead Bastards” şi i-am cazat într-o groapă comună acoperită cu var. Hai noroc!

Un om de căcat este mai rău decât un căcat de om.

Matale nu înţelegi că ai neuronul mucegăit şi că trebuie să te duci la psihiatru!

- Cum preferaţi să muriţi [ ... ] împuşcat în cap sau împins de pe stâncă?             – Mai bine aripi de Icar decât un glonţ hoinar!

Mihaela Rădulescu

Statornicia sentimentelor are totuşi avantajul că le cimentează şi le sporeşte valoarea…

Vreţi imagine? Una bună? Aveţi de muncit.

Femeia la care mă gândesc când încerc să fac lista este neapărat tânără (de la 16 la  50 de ani şi ceva), are personalitate cât cuprinde, ştie să fie frumoasă şi sexy fără să folosească cuvinte pentru asta, iubeşte sau caută iubirea, e ocupată şi cu mintea deschisă şi vrea multe de la viaţă. Şi le vrea acum căci mâine s-ar putea  să aibă alte treburi!